În timpul Primului Război Mondial, organizația americană Salvation Army a trimis voluntare, cunoscute sub numele de „Doamnele Gogoșilor” (Doughnut Lassies), pe linia frontului în Europa. Rolul lor principal era să ofere soldaților americani un gust de „acasă” prin gogoși proaspăt făcute.

Aceste femei curajoase prăjeau gogoși în condiții extrem de dificile, folosind echipamente improvizate. De exemplu, uneori utilizau capace de cazane pe post de tigăi și recipiente pentru muniție pe post de tăvi. În ciuda lipsurilor, reușeau să pregătească sute de gogoși pe zi pentru a aduce un moment de bucurie soldaților care luptau pe front.

Una dintre cele mai cunoscute povești este despre voluntara Helen Purviance, care a devenit o figură emblematică pentru această inițiativă. Ea a fost prima care a prăjit gogoși pe front, în Franța, și a rămas în istorie drept „mama gogoșilor”.

In prima zi au prajit aproximativ 150 gogoși, ajungând ulterior la 2.500 -9.000 pe zi. Helen iși amintea “ Eram literalmente in genunchi când am prăjit primele gogoși, câte șapte odata, într-o tigaie mică”.

Gogoșile erau preparate pe loc, iar soldații le puteau savura calde, direct de la sursă, un lux rar pe câmpul de luptă. Impreună cu gogoșile, aceste femei le ofereau soldaților și o băutură caldă, în majoritatea cazurilor cafea sau ceai.

Faptul că „Doamnelor Gogoșilor” erau femei care își lăsau casele pentru a veni în sprijinul soldaților a adăugat o dimensiune umanitară puternică războiului. Gogoșile, care de obicei erau o plăcere simplă, au devenit un simbol de confort si grijă. Ele aduceau un moment de alinare și o amintire a vieții de dinainte de război.

Acțiunea „Doamnelor Gogoșilor” a avut un impact atât de mare încât, după război, gogoșile au devenit un simbol al confortului și patriotismului în America. Tradiția a fost celebrată ulterior prin „Ziua Gogoșilor”, care a fost instituită în 1938 pentru a onora munca acestor voluntare.

O poveste adevărată despre cum un desert aparent simplu a adus speranță și alinare în momente de cumpănă.